SCANDAL între paza lui Emmanuel Macron şi securitatea israeliană, la Ierusalim
Un incident între un membru al forţelor de securitate israeliene şi agenţi ai echipei de pază a preşedintelui francez Emmanuel Macron a avut loc, miercuri, la Ierusalim, în zona Bisericii Sfânta Ana.
Cu câteva ore înainte ca președintele francez să ajungă la lăcașul e cult, forțele sale de ordine verificau zona. La un moment dat, un membru al forţelor de securitate israeliene a intrat în biserică, proprietate a Franţei, apoi a ieşit. Atunci când a încercat să intre din nou, el a fost scos afară de membri ai Grupului de Securitate al Preşedinţiei Republicii (GSPR), au indicat numeroşi jurnalişti prezenţi la faţa locului, evocând o altercaţie, transmite Agerpres.
Unul dintre jurnaliştii prezenţi afirmă că doi bărbaţi au fost luaţi de guler.
Zecie șefi e stat se află în aceste zile în Israel, unde are loccea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism”.