Scholz se declară îngrijorat de rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare anticipate din Franța

Publicat: 24 06. 2024, 07:46
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Hepta - DPA Images / Michael Kappeler

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că este îngrijorat de rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare anticipate din Franța, un partener important al Uniunii Europene. „Francezii vor decide acest lucru”, a subliniat politicianul.

Scholz crede că vor avea succes partidele de extremă dreaptă

Cancelarul este de părere că la alegerile parlamentare anticipate din Franța vor avea succes „partidele care nu sunt Le Pen”, referindu-se la formațiunea Adunarea Națională, de extremă dreaptă, însă a subliniat că cetățenii francezi vor decide acest lucru, conform AGERPRES.

Într-un interviu acordat duminică televiziunii publice ARD, politicianul social-democrat a afirmat că este „îngrijorat de alegerile din Franţa”.

Președinția lui Macron nu trebuie contestată

Cancelarul a menționat că va continua să se întâlnească, în calitatea sa oficială, cu președintele Emmanuel Macron. Acesta a specificat că deși preșidinția lui Macron nu trebuie contestată, un parlament francez de extremă dreaptă ar putea fi o provocare.

Emmanuel Macron a dizolvat parlamentul și a convocat alegeri legislative anticipate, ca reacție la înfrângerea        taberei sale liberale la alegerile europarlamentare. Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în două tururi, pe 30 iunie și 7 iulie.