Scriitoarea Anne Bert, eutanasiată în Belgia, la dorința ei!

Publicat: 05 10. 2017, 11:57

Scriitoarea franceză Anne Bert, care suferea de o boală degenerativă incurabilă, a fost eutanasiată luni dimineaţă într-un spital belgian, "aşa cum şi-a dorit", a anunţat fiica sa.

De mai multe luni, romanciera de 59 de ani a vorbit de nenumărate ori despre lupta ei. Nu contra maladiei Charcot de care suferea din 2015, ci pentru dreptul ei de a muri demn.

Aceasta explica motivele care au determinat-o să aleagă eutanasierea. Știindu-se condamnată de medicină, care până acum nu a fost în măsură să vindece boala de care suferă, ea a decis să moară în Belgia, unde legea îi permite acest lucru. Anne Bart spunea , în luna septembrie 2017, în Le Monde. că nu înțelege de ce Franța respinge eutanasierea, considerat un drept al bolnavilor. Ea nu a încetat să pledeze în favorarea acestui drept al bolnavilor.