Se deschide sezonul Premiilor Nobel: Luni se anunță premiul pentru medicină

Publicat: 08 10. 2012, 09:46
Unii dintre cei mai mari savanți ai lumii se vor afla în lumina reflectoarelor în această săptămână, odată cu acordarea Premiilor Nobel. Sezonul se va deschide, luni, cu premiul pentru medicină, când...

Unii dintre cei mai mari savanți ai lumii se vor afla în lumina reflectoarelor în această săptămână, odată cu acordarea Premiilor Nobel. Sezonul se va deschide, luni, cu premiul pentru medicină, când comitetele de la Stockholm și Oslo vor anunța succesorul lui Bruce Beutles și al lui Jules Hoffman, anunță Yahoo News citând Associated Press.

Dintre nominalizați, preferați ar fi japonezul Shinya Yamanaka și britanicul John Gurdon, datorită cercetărilor asupra reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule stem capabile să creeze toate tipurile de ţesut uman.

Canadianul James Till, unul dintre părinţii cercetării asupra celulelor şuşă, ar putea fi, de asemenea, recompensat. Anunțul ar urma să fie făcut după ora 11:30 în Suedia (ora 12:30 în România).

În ce privește cel mai așteptat premiu Nobel, cel pentru pace, acesta urmează să fie anunțat vineri. Printre favoriții la acest premiu se numără Maggie Gobran, o ”Maica Tereza” a cartierelor sărace din Cairo, pe militanta împotriva purtării voalului Sima Samar sau pe Gene Sharp, un apostol al nonviolenței.

Laureatul premiului pentru literatură va fi cunoscut joi. Canadiana Alice Munro, americanul Don DeLillo şi somalezul Nuruddin Farah se numără printre favoriţi.

Premiile pentru fizică şi chimie vor fi anunţate marţi şi, respectiv, miercuri, iar cel pentru economie luni, 15 octombrie. Descoperirea unei noi particule fundamentale care ar putea fi bosonul Higgs ar putea fura premiul Nobel pentru fizică.

Premiul pentru fizică a căpătat o turnură neaşteptată, odată cu descoperirea în luna iulie a unei noi particule fundamentale care ar putea fi bosonul Higgs. Această descoperire majoră ar putea fi răsplătită cu un premiu Nobel.

Primele premii Nobel, intitulate după industrialistul suedez Alfred Nobel, au fost decernate pentru prima dată în 1901. Premiul pentru economie nu se afla printre categoriile inițale, însă a fost adăugat de către banca centrală suedeză în 1968.

În acest an, în contextul crizei economice, Fundaţia Nobel a diminuat cu 20% valoarea premiilor, fixând-o la 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), faţă de 10 milioane de coroane cu începere din 2001.