Secretarul general al ONU a luat parte la lucrările Comisiei pentru Dezvoltare Socială

Publicat: 09 02. 2016, 11:41
Foto: unive.it

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a luat parte la lucrările Comisiei pentru Dezvoltare Socială (CsocD). Acesta a declarat că lucrările acestei comisii au avut o contribuție esențială în promovarea progresului social. Totodată, s-a referit la succesele obținute în reducerea sărăciei extreme, îmbunătățirea calității alimentelor, promovarea drepturilor femeilor, reducerea mortalității infantile și materne, precum și creșterea incluziunii persoanelor cu dizabilități, la nivel global, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Misiunii Permanente a României la ONU transmis marți sesiunea, prezidată de țara noastră, a fost deschisă de ambasadorul Ion Jinga.

Jinga a prezentat temele abordate în reuniunile de săptămâna trecută ale sesiunii Comisiei și a subliniat progresele făcute până în acest moment în cadrul celor trei subiecte majore abordate.

„Recunoscând progresele remarcabile înregistrate în domeniul dezvoltării sociale, Comisia rămâne preocupată de faptul că sărăcia continuă să fie cea mai mare provocare a timpului nostru. Politicile concentrate doar pe creșterea economică nu vor fi suficiente pentru combaterea sărăciei și inegalităților, care depind și de factori precum accesul la educație, egalitatea de gen, hrană, salubritate și protecția mediului. CSocD și-a manifestat, totodată, preocuparea majoră față de impactul negativ pe care conflictele în desfășurare, extremismul violent și terorismul le au asupra dezvoltării și coeziunii sociale. Pentru implementarea rapidă a obiectivelor de dezvoltare durabilă, Comisia face un apel la crearea unor coaliții largi și a unor parteneriate de substanță, care să includă tinerii, societatea civilă și sectorul privat”, a declarat ambasadorul Ion Jinga, reprezentantul permanent al României la ONU.

Secretarul general al ONU a apreciat că succesele înregistrate de CSocD trebuie să stea la baza implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, dar și a angajamentelor conținute în alte documente, precum Agenda de la Addis Abeba și rezultatele Summitului de la Paris privind Schimbările Climatice, asupra cărora au căzut de acord toți liderii lumii.

„(…) Experiența a demonstrat că o economie înfloritoare nu este suficientă pentru a eradica sărăcia și a promova prosperitatea comună, ci este necesară implementarea unor politici sociale eficiente și integrate. Este, de aceea, esențial ca actorii relevanți să colaboreze la toate nivelurile pentru a integra Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și a reflecta principiile conținute în Agenda 2030. Toți participanții la acest proces au o dublă responsabilitate — morală și politică — de a susține acest parteneriat. Dacă 2015 a fost anul acțiunii globale, 2016 este anul tracțiunii mondiale. Avem mecanismele relevante pentru a trece la acțiune, avem o viziune asupra obiectivelor pe care ne-am propus să le atingem, trebuie doar să ne punem în mișcare”, a declarat Ban Ki-moon, potrivit sursei citate.

Lucrările celei de-a 54-a sesiune a Comisiei pentru Dezvoltare Socială se vor încheia vineri, cu adoptarea unor rezoluții pe principalele teme aflate în dezbatere.