Cum arată `familia tradițională` în Scoția: Șefa conservatorilor a născut un băiețel, primul copil pe care îl are împreună cu partenera ei (FOTO)

Publicat: 27 10. 2018, 21:33
Foto: twitter.com/RuthDavidsonMSP

Șefa conservatorilor scoțieni Ruth Davidson a născut un băiețel. Finn Paul Davidson a venit pe lume vineri, 26 octombrie, și este primul copil pe care Davidson îl are împreună cu partenera sa, Jen Wilson.

În vârstă de 39 de ani, Ruth Davidson a anunțat în luna aprilie că așteaptă un copil după ce a suferit un tratament de feritilizare in vitro, informează The Guardian.

”Ca toți viitorii părinți suntem derutate în privința lunilor următoare. În general, suntem foarte bucuroase la gândul că vom întemeia împreună o familie”, a spus conservatoarea scoțiană în momentul anunțului saricinii.

Felicitări au venit atunci din partea mai multor nume grele de pe scena politică din Regatul Unit, printre care premierul britanic Theresa May și prim-ministrul scoțian Nocola Sturgeon.

Ruth Davidson și partenera sa, Jen Wilson, s-au logodit în 2016.

Cum arată `familia tradițională` în Scoția: Șefa conservatorilor a născut un băiețel, primul copil pe care îl are împreună cu partenera ei