Șeful statului major al Armatei Siriene Libere a fost demis
Selim Idriss, șeful statului major al Armatei Siriene Libere (ASL), a fost demis, duminică, potrivit unui comunicat oficial al COnsiliului Militar Superior (CSM) căruia îi este subordonată coaliția rebelilor împotriva regimului sirian, citat de AFP.
„CSM a decis în unanimitate în reuniunea sa din 16 februarie să îl demită pe Selim Idriss din funcţia de şef al statului major şi să îl numească în locul lui pe generalul de brigadă Abdel al-Ilah al-Bashir”, a anunţat colonelul Qassem Saadeddine, înconjurat de alţi membri ai CMS.
El a invocat „paralizia din cadrul statului major în ultimele luni”, necesitatea de a-l „restructura” şi „dificultăţile cu care se cofruntă revoluţia siriană” în faţa regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Demiterea lui Idriss a fost confirmată de o sursă din cadrul opoziției siriene, care a asigurat că principalul reproş făcut generalului, numit în decembrie 2012, este „proasta distribuire a armelor” în rândul rebelilor pe teren, în plus faţă de „erorile şi neglijenţa în luptă” şi faţă de „distanţarea sa de preocupările insurgenţilor”.
ASL a fost prima coaliţie rebelă formată după militarizarea revoltei din Siria pentru a încerca să îl îndepărteze de la putere pe Bashar al-Assad.