Șeicul Dubaiului ar fi surprins un angajat al aeroportului în timp ce se juca pe telefon la serviciu. Autoritățile neagă informația (FOTO)
Inspecțiile neanunțate pe care le-a făcut șeicul Dubaiului, Mohammed bin Rashid Al Maktoum, s-au lăsat iar cu scandal. Acesta a făcut verificări la Departamentul de Dezvoltare Economică, la aeroport şi la municipalitatea oraşului. Demersul său a făcut înconjurul Internetului după ce s-a aflat că la Departamentul de Dezvoltare Economică acesta a găsit birourile goale. (Detalii AICI)
De data aceasta, însă, scandalul are legătură cu o vizită a șeicului la aeroportul din Dubai. Se pare că unul dintre angajații de la pașapoarte ar fi fost surprins chiar de șeic în timp ce stătea pe telefonul mobil în timpul programului de lucru. Cel puțin așa susțin utilizatorii rețelelor sociale, care au scris pe larg despre acest subiect. Autoritățile din Dubai, pe de altă parte, au susținut de mai multe ori că, de fapt, angajatul își făcea datoria, informează Gulf News.
Autoritățile din Dubai dezmint informațiile apărute pe Twitter după o inspecție a șeicului pe aeroport
”Angajatul folosea instrumente oficiale: ștampila și pașaportul. El nu-și pierdea vremea pe telefon, după cum au susținut utilizatorii rețelelor sociale”, a precizat pe Twitter reprezentanții unei autorități din Dubai.
Aceștia au publicat și mai multe imagini care demonstrează că angajatul în cauză ținea în mână o ștampilă, nu un telefon mobil.
”GDRFA solicită utilizatorilor să verifice autenticitatea surselor de informare și să nu răspândească zvonuri”, a mai postat pe Twitter instituția.