Kim Jong Un, întâlnire SURPRIZĂ chiar înaintea summitului cu Donald Trump

Publicat: 31 05. 2018, 15:15

Liderul nord-coreean Kim Jong Un pare să fi făcut o piruetă pe scena relaţiilor internaţionale, înaintea summitului cu Donald Trump preconizat a avea loc pe 12 iunie.
El s-a întâlnit, joi, la Phenian, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, aflat într-o vizită oficială în Coreea de Nord.

Şeful diplomaţiei ruse l-a invitat pe Kim Jong Un să întreprindă o vizită în Rusia.
„Veniţi în Rusia, vom fi bucuroşi să vă primim”, i-a spus Lavrov liderului nord-coreean, potrivit unui comunicat al ministerului rus de Externe, citat de Agerpres.

Lavrov a venit la Phenian la invitaţia omologului său nord-coreean Ri Yong Ho, care a întreprins o vizită în Rusia în luna aprilie.
Ministrul afirmă că, în cadrul întrevederii cu Ri Yong Ho, au evocat în detaliu situaţia internaţională şi în special problemele ce trebuie rezolvate pentru a ajunge la o denuclearizare a peninsulei coreene, prin crearea unui sistem stabil pentru pace şi securitate.

„Confirmăm ataşamentul nostru pentru cooperarea cel mai strâns posibilă cu Coreea de Nord, în numele reglementării tuturor sarcinilor bilaterale şi internaţionale”, a adăugat Lavrov.