Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a reușit să avarieze grav pilonii subacvatici ai Podului Crimeea. Operațiunea a durat câteva luni (VIDEO)
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat, marți, că a reușit să deterioreze pilonii subacvatici ai Podului Crimeea / Kerci. Operațiunea a durat mai multe luni. Podul e acum avariat. Primul dispozitiv exploziv a fost activat la ora 4:44 a.m.. Niciun civil nu a fost rănit.
„Suporturile subacvatice ale pilonilor au fost grav avariate la nivelul fundului – 1100 kg de exploziv au contribuit la acest lucru. De fapt, podul se află în stare de avarie”, a explicat profesorul Armand Goșu, într-o postare pe Facebook.
SBU, despre lovitura dată Podului Kerci
Șeful SBU, generalul-locotenent Vasyl Malyuk, a coordonat planificarea operațiunii și a controlat personal desfășurarea ei.
„Dumnezeu iubește Treimea, iar SBU duce întotdeauna la bun sfârșit ceea ce și-a propus și nu se repetă niciodată. Anterior, am lovit de două ori podul Crimeei, în 2022 și 2023. Așadar, astăzi am continuat această tradiție, de data aceasta sub apă. Niciun obiect ilegal al Federației Ruse nu are loc pe teritoriul statului nostru. Prin urmare, podul Crimeei este o țintă absolut legală, mai ales având în vedere că inamicul l-a folosit ca arteră logistică pentru aprovizionarea trupelor sale. Crimeea este Ucraina, iar orice manifestare de ocupație va primi un răspuns dur din partea noastră”, a declarat Vasyl Malyuk, într-o traducere de Armand Goșu.
Bombardiere rusești, distruse de niște banale drone ucrainene
Operațiunea se concretizează la câteva zile după o alta, în care drone ucrainene lansate din camioane au avariat sau distrus zeci de bombardiere strategice rusești staționate pe baze aeriene situate adânc în teritoriul rus.
Ministerul rus al Apărării a confirmat că ucrainenii au efectuat un atac cu drone kamikaze asupra unor aerodromuri.
Operațiunea a vizat avioanele folosite de ruși pentru a lansa atacuri cu rachete asupra orașelor ucrainene.
Unii bloggeri proruși susțin că Ucraina a atacat bombardiere rusești cu capacitate nucleară și rază lungă de acțiune. Atacurile apar în clipuri postate în online, dar care nu pot fi verificate.
Printre aeronavele lovite se numără una de avertizare și control aerian A-50, estimată la 350 de milioane de dolari. Aceasta e vitală pentru detectarea sistemelor de apărare aeriană și coordonarea avioanelor rusești.