Sinuciderea politică a președintelui Franței: ”Ce demon a pus stăpânire pe Francois Hollande de a afirmat lucruri care îi reduc radical șansele, deja foarte mici, de a fi reales președinte?”

Publicat: 15 10. 2016, 10:21
foto: politico.eu

Președintele Franței, Francois Hollande, a reușit să șocheze o lume întreagă prin afirmațiile din volumul de conversații lansat joi la Paris, potrivit cotidianul.ro.

Președintele Franței vorbește despre ”problema” islamului în Franța, iar asta i-a făcut pe critici să-l acuze deopotrivă de islamofobie și de o poziție mult prea laxă în raport cu islamul, se arată în sursa citată.

Franța este ”o instituție a lașității”, potrivit celor scrise de șeful statului francez. Mai mult, acesta a vorbit și despre fosta relație de natură sentimentală pe care a avut-o cu jurnalista Valerie Trierweiler, catalogând încheierea acestei legături ca fiind ”cel mai prost moment personal” din timpul mandatului prezidențial.

”Ce demon a pus stăpanire pe Francois Holalnde de a afirmat lucruri care îi reduc radical șansele, deja foarte mici, de a fi reales președinte?”, se intreabă cotidianul german Handelsblatt. Afirmațiile acestea ar fi putut ieși foarte bine din gura ”celui mai mare dusman”. ”Conservatorii nici că puteau să viseze la așa ceva”, scrie cotidianul economic.

Publicația spaniolă El Confidencial reamintește regulile fundamentale ale unei discuții cu jurnaliștii: ”Ceea ce se spune la o masă cu doi profesioniști ai presei convertiți în confidenți trebuie să fie întotdeauna ”off the record” și nu trebuie să devină, cum se pare că s-a întâmplat în acest caz, ”on the rocks”. Astfel, nimeni nu îl mai înțelege pe președinte. Colegii lui sunt consternați, eventualii aliați politici sunt umiliți, iar dreapta se bucură”.

La Vanguardia vorbește despre această carte că despre o ”compilatie sinucigasă”, în care președintele se ridiculizează singur.

”De ce sinucigasă? Prin sinceritatea idioată și incompatibilă cu funcția pe care o ocupă. Hollande a acceptat condiții sinucigașe în discuțiile cu jurnaliștii: discuții înregistrate timp de cinci ani, total sincere, în absența consilierilor de presă și fără drept de intervenție pe textul final. Este un format bun pentru un fost președinte, insă incompatibil cu funcția prezidentială, care presupune omisiuni, minciună și comedie”.

”Imaginea care rămane după lectură acestor 661 de pagini nu este cea a curajului, ci a prostiei”, scrie cotidianul catalan. ”Se spune că Nicolas Sarkozy a desacralizat funcția prezidentială, că a vulgarizat-o cu gesticulația să permanentă și cu exhibiționismul berlusconian. Hollande, un om cinstit și simpatic, a continuat insă pe această cale a desacralizării și a adăugat banalitatea inconsistenței sale”, scrie La Vanguardia.

Și presă rusă l-a criticat pe Hollande. Cotidianul Vzgliad scrie că acesta ”a prezentat lumii o altă fată: nu pe cea a euro-socialistului progresist și corect politic care se luptă pentru libertatea minoritătilor oprimate, ci pe cea a unui burghez ordinar, ce se înscrie în panoplia stereotipurilor xenofobe și rasiste”.