Siria: Armata rusă a distrus 1.623 de ținte teroriste timp de o lună

Publicat: 30 10. 2015, 19:39
Foto: b1.ro

Timp de o lună de când și-a început intervenția în Siria, armata rusă a distrus 1,623 de ținte teroriste, informează Agerpres.

„În decurs de o lună, avioane ruse au efectuat 1.391 de operațiuni și au distrus 1.623 de ținte teroriste, dintre care 51 de tabere de antrenament și 131 de depozite de muniții”, a anunțat șeful operațiunii militare a armatei ruse în Siria, generalul Andrei Kartapolov.

Campania rusă și-a început activitatea la 30 septembrie, iar printre țintele atinse se regăsesc și 786 de tabere militare, 371 de puncte fortificate, 249 de posturi de comandă și 35 de ateliere pentru fabricarea de mașini-capcană, a declarat generalul Kartapolov.

„Este prea devreme să se vorbească despre o victorie asupra organizației Statul Islamic (SI). În pofida pierderilor grele și dezertărilor considerabile, SI continuă să-și mențină pozițiile în numeroase locuri, în condițiile în care, de-a lungul anilor, și-a organizat o vastă rețea de tuneluri și adăposturi subterane. Însă toate tentativele sale de contraatac au fost respinse”, a completat generalul Kartapolov.

Aviația rusă și-a amplificat în ultimele zile intensitatea atacurilor, acest lucru datorându-se multitudinii de informații pe diverse canale cu privire la coordonatele pozițiilor teroriștilor.

Frontul al-Nusra, ramură siriană a Al-Qaida, și Statul Islamic și-au unit forțele în regiunea Hamas pentru a face față ofensivei forțelor siriene, a adăugat generalul rus.