Siria: Cel puțin sașe persoane au fost ucise într-un atentat cu mașină capcană la Homs

Publicat: 18 03. 2014, 10:46
Foto: theguardian.com

Cel puțin șase persoane au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite, luni, într-un atentat cu mașină capcană comis la Homs, în centrul Siriei, a anunțat un ONG, citat de AFP.

„Cel puţin şase persoane au fost ucise, printre care femei şi copii”, în acest atac comis în cartierul Zahraa, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care se bazează pe o rețea de militanți şi surse medicale civile şi militare din Siria.

Atentatul a fost confirmat de către agenția de presă Sana.

Homs, care era al treilea cel mai mare oraş din Siria şi centrul industrial al acestei ţări, a fost teatrul unora dintre cele mai grave violențe de la începutul revoltei împotriva lui Bashar al-Assad la 15 martie 2011.

Mai la nord, lupte aveau loc în al doilea oraş al țării, Alep, între rebeli şi combatanți loiali regimului. Elicoptere au lansat butoaie cu explozibili asupra unui cartier controlat de rebeli, potrivit OSDO. Cel puțin un bărbat a fost ucis în bombardamentele regimului şi 11 militari au murit în lupte.

Totodată, un obuz a lovit Piața Omeiazilor din centrul Damascului şi a ucis un polițist, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul securităţii.