Siria: Inspectorii internaționali au verificat jumătate din depozitele cu armament chimic
Misiunea internaţională care are sarcina supravegherii distrugerii arsenalului chimic sirian a anunţat joi verificarea a jumătate dintre depozitele de armament neconvenţional.
„Practic, am făcut jumătate din activitatea de verificare a depozitelor declarate”, a declarat Malik Ellahi, consilier politic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), citat de AFP.
Acesta s-a arătat îngrijorat de securitatea acestei țări, aflată în război civil din martie 2011, după ce mai multe mașini-capcană au explodat, sâmbătă, în apropierea unui hotel unde sunt cazați experții ONU.