Situația Greciei rămâne incertă: UE respinge oferta IIF, considerată insuficientă

Publicat: 24 01. 2012, 13:23

Miniștrii de finanțe ai statelor din zona euro au respins propunerea creditorilor privați privind restructurarea datoriei suverane a Greciei, apreciind că oferta acestora este insuficientă, trimițând astfel părțile din nou la masa negocierilor și mărind pericolul unui default elen.

La întrunirea de la Bruxelles, de ieri, miniștrii au declarat că cerera deținătorilor privați de titluri grecești de stat de a primi o dobânde de 4% pe an la o noile titluri pe termen lung, care ar urma să le răscumpere pe cele actuale, este inacceptabilă.

În replică, tot luni, Institutul Internațional de Finananțe (IIF), care reprezintă interesele creditorilor privați la aceste negocieri, anunțase că 4% este dobânda minimă pe care investitorii privați sunt dispuși să o accepte pentru a reduce cu 50% valuarea nominală a datoriei grecești.

Grecia susține că nu poate oferi o dobândă mai mare de 3,5%, iar miniștrii de finanțe din zona euro au susținut, în cadrul întâlnirii de luni, poziția guvernului elen, o poziție pe care de altfel o sprijină și Fondul Monetar Internațional (FMI).

Jean-Claude Juncker, președintele zonei euro, a declarat că Grecia are nevoie să ajungă la o înțelegere cu creditorii privați care să implice o dobândă sub 4%.

“Miniștrii le-au cerut colegilor din Grecia să negocieze o dobândă pentru noile titluri de mai puțin de 4% pentru întreaga perioadă, ceea ce implică o dobândă mai mică de 3,5% până în 2020”, a spus el, citat de Reuters.

Prin restructurarea datoriilor elene se încearcă reducerea datoriilor cu aproape 100 de miliarde de euro, adică de la 160% la 120% din PIB până în 2020, care ar fi mai ușor suportabilă pentru economia în stagnare a Greciei.

Noul eșec al negocierilor mărește pericolul ca o înțelegere privind reducerea voluntară a datoriei Greciei de către investitorii privați să nu se realizeze. Negocierile durează deja de 7 luni iar rezultatele întârzie să apară.

În ciuda eșecului de ieri Olli Rehn, comisarul european pentru economie, a declarat că o înțelegere cu reprezentanții sectorului privat este o chestiune “de zile”.