Situație atipică în Covasna: S-au închis săile de sport, dar Federația de Handbal cere disputarea meciurilor

Situație atipică în Covasna: S-au închis săile de sport, dar Federația de Handbal cere disputarea meciurilor
foto: Pixabay

Județul Covasna a intrat în scenariul roșu, care presupune, printre altele, închiderea sălilor de sport. În acest moment, există mesaje contradictorii și incertitudini. Pe de o parte, autoritățile locale au transmis regulile care vor fi implementate, în timp ce Federația de Handbal a precizat că etapa programată pentru această săptămână trebuie să se joace.

Directorul sălii de sport din Municipiul Sfântu Gheorghe și Federația Română de Handbal își asumă organizarea meciurilor, în contexul pandemic, informează ProSport.

Având în vedere contextul pandemic, potrivit Comitetului Județean de Urgență al județului Covasna, se impune închiderea teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacole, sălilor de jocuri de noroc, sălilor de sport, sălilor de fitness și muzeelor.

Răspunsul oficialilor autorităților locale din Sfântu Gheorghe

Cluburile s-au adresat la Prefectură și la Primăria Sfântu Gheorghe și au fost informate că sălile sunt închise.

„Handbal se poate juca doar dacă cine își asumă treaba asta, pentru că aici este vorba despre o lege. Cine este nebun să-și asume treaba asta?”, a fost răspunsul obținut de un reprezentant al unui club, în urma unei discuții purtate cu un oficial al Primăriei, potrivit sursei citate.

Nu mai puțin de 8 meciuri sunt planificate să se joace la Sfântu Gheorghe, în ziua de vineri, în Liga Zimbrilor.