Situație-limită în Ucraina: Școlile și universitățile, închise după ce Rusia a refuzat să reia livrările de gaze

Situație-limită în Ucraina: Școlile și universitățile, închise după ce Rusia a refuzat să reia livrările de gaze
Foto: ukrinform.net

Autorităţile din Ucraina au cerut vineri închiderea şcolilor şi a universităţilor, în încercarea de a economisi gaze după ce Rusia a refuzat să reia livrările, informează unian.info.

„Începând de azi, recomandăm grădinițelor, școlilor și universităților să înceteze lucrul”, a anunțat ministrul ucrainean al Energiei, Igor Nasalik.

Tot pentru a evita o penurie de gaze, ministrul le-a cerut întreprinderilor să reducă ritmul activității și companiilor energetice să folosească rezervele de petrol în locul celor de gaz.

Restricțiile sunt valabile până la 6 martie, când este anunțată o încălzire a vremii.

Ucraina a avut câștig de cauză, miercuri, în litigiul pe care îl are cu Rusia la Curtea de arbitraj din Stockholm. Astfel, instanța a ordonat gigantului rus Gazprom să plăteasca 2,56 miliarde de dolari către operatorul ucrainean de gaze Naftogaz pentru a închide diferendul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`