Socialistul grec Evangelos Venizelos i-a predat oficial preşedintelui mandatul acordat pentru formarea Guvernului
Liderul socialiştilor greci, Evangelos Venizelos, i-a predat oficial, sâmbătă, preşedintelui Carolos Papoulias, „mandatul explorator” pe care acesta i-l încredinţase pentru a încerca să formeze un Guvern de coaliţie, informează AFP. Evangelos Venizelos este cel de-al treilea preşedinte de partid care a încercat fără succes să formeze o coaliţie viabilă, după alegerile legislative de duminica trecută, în urma cărora nici o formaţiune nu a obţinut majoritatea.
Urmează ca președintele Carolos Papoulias să convoace o reuniune într-o ultimă încercare de a forma un Guvern de uniune.
Liderul partidului Noua Democraţie, Antonis Samaras a eşuat primul în tentativa de formare a unui nou guvern elen. La rândul său, Alexis Tsipras, liderul formaţiunii radicale de stânga Syriza, a anunţat că renunţă să participe la un Guvern de coaliţie alături de formaţiunile proausteritate – Noua Democraţie şi Pasok.