Somalia: Peste 20 de morți și circa 40 de răniți, în EXPLOZIA unei mașini capcană (VIDEO, FOTO)

Publicat: 14 10. 2017, 18:22

Peste 20 de persoane au murit și alte circa 40 au fost rănite sâmbătă în explozia unei mașini capcană la o intersecție aglomerată din capitala somaleză Mogadishu, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Potrivit poliției, majoritatea celor morți sunt civili. Fațadele mai multe magazine din intersecție au fost grav avariate de suflul exploziei iar ambulanțe cu echipe medicale au sosit la locul exploziei pentru a acorda ajutor victimelor.

Nu se știe deocamdată care a fost ținta atacului.

Al-Shabaab, grupare islamistă afiliată rețelei teroriste Al-Qaida care urmărește înființarea unui stat islamic în Somalia, comite constant atacuri în țara est-africană.

Somalia: Peste 20 de morți și circa 40 de răniți, în EXPLOZIA unei mașini capcană

#DIRECT_ONE_fgnx2m#