Soțul amantei lui Andy Byron, fostul CEO al companiei Astronomer, a oferit prima reacție, în urma incidentului de la concertul Coldplay. Ce a transmis acesta
Soțul amantei lui Andy Byron, fostul CEO al companiei Astronomer, a oferit declarații, la aproape două luni de la incidentul care a avut loc la un concert Coldplay.
În luna iulie a acestui an, Andy Byron și Kristin Cabot, fosta directoare de HR, au fost surprinși de „kiss cam” îmbrățișați, la unul dintre concertele susținute de Coldplay. Potrivit informațiilor, cea care ar fi pus totul la cale a fost chiar soția celebrului Byron, care îl bănuia de infidelitate pe bărbat.
Cuprins:
- Ce a transmis soțul lui Kristin Cabot
- Cum a reacționat compania Astronomer după ce a izbucnit scandalul
Ce a transmis soțul lui Kristin Cabot
Un purtător de cuvânt de-al lui Andrew Cabot, fostul soț al lui Kristin, a oferit o reacție în urma celor întâmplate. Potrivit acestuia, la momentul în care cei doi au fost surprinși împreună, el și Kristin erau despărțiți deja de câteva săptămâni.
„Andrew și Kristin erau separați, în mod privat și amiabil, cu câteva săptămâni înainte de concertul Coldplay (…) Decizia de divorț era deja luată înainte de acea seară. Acum, odată ce actele sunt publice, Andrew speră că speculațiile se vor încheia și familia lui va putea avea parte de discreția pe care a prețuit-o mereu”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Andrew, CEO al Privateer Rum, pentru revista People.
Cum a reacționat compania Astronomer după ce a izbucnit scandalul
Odată cu scandalul izbucnit, Andy Byron a demisionat din funcția pe care o deținea în cadrul companiei. Astronomer a oferit o reacție pentru a lămuri situația care s-a produs și cum se poziționează compania în acest caz.
„Andy Byron a depus demisia, iar Consiliul Director a acceptat-o. Așa cum am menționat anterior, Astronomer rămâne dedicat valorilor și culturii care ne ghidează încă de la început. Liderii noștri trebuie să fie un exemplu, atât în comportament, cât și în responsabilitate, iar recent acest standard nu a fost respectat”, relatează BBC.