Starbucks a fost obligată de o instanță să plătească unei femei 100.000 de dolari despăgubiri, pentru că aceasta s-a ars cu cafeaua. Compania a anunțat că ia în considerare să conteste această decizie, precizează Huffington Post.
Joanne Mogavero (43 de ani), din Florida, și-a cumpărat într-o zi o cafea dintr-un magazin Starbucks, dar, cum capacul paharului nu era bine pus sau era defect, băutura fierbinte i-a căzut femeii în poală. Ea a suferit atunci arsuri de gradul 1 și 2 și a rămas cu cicatrici permanente. Incidentul a avut loc în 2014.
Judecătorii au decis că Mogavero trebuie să primească 85.000 de dolari pentru ”durere și suferință, dizabilitate temporară, desfigurare și pierderea capacității de a se bucura de viață” și 15.000 de dolari pentru a-și acoperi costurile cu tratamentul medical.