Noul sistem electronic de verificare la intrarea în Uniunea Europeană Entry/Exit (EES) a debutat cu probleme serioase pe mai multe aeroporturi importante. În loc să fluidizeze traficul, primele zile de funcționare au adus cozi uriașe, întârzieri și sute de pasageri blocați în terminale.
Sistemul Entry/Exit System, activat vineri, colectează digital datele din pașaport și informațiile biometrice ale cetățenilor din afara Uniunii Europene care intră pentru șederi scurte. Printre cei vizați se află și britanicii, aflați în plină perioadă de vacanță de Paște, scrie Express.
Aeroporturile și operatorii aerieni susțin că verificările durează mult mai mult decât estimările oficiale, iar în orele aglomerate întârzierile ajung la două sau chiar trei ore. Din acest motiv, mai multe companii au cerut Comisiei Europene reguli mai flexibile pentru folosirea platformei.
„Autoritățile de frontieră trebuie să poată opri complet sistemul EES atunci când timpul de așteptare devine prea mare. Acest lucru este important nu doar în următoarele săptămâni, ci și pe durata sezonului de vară, când traficul este foarte mare”, a declarat Oliver Jankovec, directorul Airports Council International Europe (ACI).
El a continuat: „Imaginea Europei ca destinație ușor accesibilă și eficientă pentru turism și afaceri este în pericol, mai ales că transportul aerian este deja afectat de problemele provocate de situația din Orientul Mijlociu”.
Companiile spun că un zbor spre Marea Britanie a plecat cu 51 de locuri goale, iar la altă cursă poarta s-a închis fără niciun pasager prezent. La 90 de minute după acel moment, 12 călători încă nu reușiseră să treacă de control.
Scene tensionate au fost raportate și pe aeroportul Linate din Milano, unde aproximativ 100 de oameni au rămas blocați înaintea unui zbor spre Manchester. EasyJet a admis că situația este „scăpată de sub control”, iar unii pasageri ar fi ajuns „să leșine” după ore întregi de stat la coadă.
Una dintre pasagere, Kiera, de 17 ani, a povestit pentru BBC: „Am ajuns la aeroport la 7:30 dimineața pentru zborul de la ora 11, deci eram foarte devreme. Când am ajuns la controlul de frontieră, era o coadă uriașă. Eu nu mă simțeam bine oricum, pentru că cred că aveam o toxiinfecție alimentară. Pe la 10:50 au adus apă pentru oameni, iar când am ajuns în față, cineva ne-a întrebat dacă mergem la Manchester și ne-a spus că avionul tocmai plecase.”
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a recunoscut că, „în ciuda calendarului stabilit, unele state membre se confruntă cu probleme tehnice”, fără să spună exact despre ce este vorba. El a adăugat că instituția comunică cu statele respective pentru a rezolva situația relatează Antena3.