Statele de pe Flancul Estic se înarmează cu HIMARS. Sistemul de rachete a devenit un simbol al vulnerabilității ruse în Ucraina

Statele de pe Flancul Estic se înarmează cu HIMARS. Sistemul de rachete a devenit un simbol al vulnerabilității ruse în Ucraina
Primele trageri cu sistemul HIMARS din dotararea Armatei Române au avut loc în perioada 8-10 iunie 2022. Foto: Ministerul Apărării Naționale

HIMARS, sistemele de rachete de mare mobilitate pe care SUA le-a furnizat Ucrainei, au devenit un simbol al vulnerabilității ruse, iar statele est-europene cele mai îngrijorate de perspectiva unui eventual atac al Rusiei se înarmează și ele, potrivit Al Jazeera.

În Herson, o regiune ocupată din sudul Ucrainei, au apărut în luna iulie postere cu sistemele HIMARS și cu un mesaj care îi amenința pe ruși cu răzbunarea pentru „jafuri, crime, violuri, distrugere”.

Statele de pe Flancul Estic al NATO se înarmează cu HIMARS

Polonia și statele baltice au înțeles că în Ucraina au fost despre cele mai eficiente arme în a opri înaintarea rusă și comandă sute de sisteme de lansare la un cost de sute de milioane de dolari.

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, anunța pe 26 mai că a solicitat 500 de lansatoare HIMARS plus muniție, un număr enorm.

Estonia va cumpăra șase lansatoare și muniție în valoare de 500 de milioane de dolari, a precizat Departamentul de Stat al SUA pe 15 iulie. Săptămâna trecută, Letonia a lansat la rândul său o cerere publică pentru lansatoare și rachete de 300 de milioane dolari. Lituania ar urma să facă un gest similar.

„Acordul pentru deblocarea Odesei ar fi fost imposibil fără HIMARS. Este foarte clar acum că războiul se va încheia mai devreme dacă înarmăm Ucraina mai repede”, a declarat ministrul lituanian al afacerilor externe, Gabrielius Landsbergis, pe 22 iulie, făcând referire la acordul pentru reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

„Țările baltice au devenit un singur teatru de război pentru Rusia”, estimează ministrul eston al apărării, Kusti Salm, care a vorbit despre coordonarea regională pentru achizițiile în apărare.

Primele trageri cu sistemul HIMARS din dotarea Armatei României au avut loc în perioada 8-10 iunie, la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu”, din Capu Midia.

Urmăriți B1TV.ro și pe