Externe
Victoria Nuland, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al Statelor Unite, i-a urat președintelui Venezuelei, Hugo Chavez, însănătoșire grabnică, deși relațiile dintre cele două state sunt tensionate, informează Mediafax.
Aceasta a precizat că, în ciuda relațiilor încordate dintre SUA și Venezuela, Washington-ul este alături de orice persoană aflată în suferință.
„În mod evident, suntem preocupaţi pentru sănătatea lui, aşa cum suntem pentru oricine suferă, şi îi dorim însănătoşire grabnică„, a declarat Nuland.
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, spitalizat din 11 decembrie în Cuba din cauza unui cancer, se află într-o situaţie medicală stabilă.