SUA au impus noi sancțiuni Rusiei: Măsurile au fost luate împotriva unor firme rusești și a unor foști oficiali ucraineni

Publicat: 30 07. 2015, 22:53
Foto: themoscowtimes.com

Statele Unite au impus joi un nou set de sancțiuni Rusiei, ca urmare a implicării acesteia în criza din Ucraina, informează Reuters. Vizate de noile sancțiuni sunt mai multe firme rusești, inclusiv asociați ai unui comerciant miliardar de gaz rusesc, operatori portuari din Crimeea și foști oficiali ucraineni, arată sursa citată.

Astfel, au fost impuse măsuri contra a opt entități și persoane fizice care, potrivit Departamentului de Trezorerie, i-au acordat sprijin lui Ghennadi Timcenko, un comerciant de gaz, sancționat anterior pentru presupusele sale legături cu Kremlinul.

Alte două entități care ar fi acordat sprijin lui Boris Rotenberg, un om de afaceri rus și aliat al președintelui Rusiei Vladimir Putin, sunt de asemenea vizate de sancțiuni.