SUA: Eleganta scrisoare trimisă de George Bush lui Bill Clinton în 1993, trezește nostalgia americanilor pentru campaniile electorale civilizate

Publicat: 21 10. 2016, 07:42
foto:http://thehill.com

În ultimele săptămâni ale unei campanii electorale dure, unde în prim plan sunt Hillary Clinton și Donald Trump, o veche scrisoare adresată de George Bush succesorului său, Bill Clinton a reapărut pe rețelele de socializare, trezind nostalgia americanilor.

După afirmațiile candidatului republican care a pus la îndoială legitimitatea alegerilor și care a declarat că ar putea să nu recunoască rezultatul votului, notița scrisă de George Bush lui Bill Clinton în 1993 revine în actualitate.

„Succesul dumneavoastră este succesul țării dumneavoastră”, îi scria al 41-lea președinte al SUA. „Vă susțin total”, adaugă el în mesajul adresat adversarului său care îl privase de un al doilea mandat prezidențial, informează Agerpres.

O fotografie a scrisorii poate fi văzută la biblioteca prezidențială Bush și a fost distribuită pe rețelele de socializare, după ce un moderator de radio a postat-o cu mesajul: „Citiți asta! Gândiți-vă la ea! Eleganta scrisoare de predare a puterii din partea lui George H. W. Bush lui Bill Clinton. E minunat!”.

Utilizatorii s-au arătat uimiți, întrebându-se ce s-a întâmplat în acești ani.

Hillary Clinton distribuise deja o imagine a acestei scrisori în luna iunie, amintind că amabilul mesaj al lui George Bush senior a emoționat-o.

"Ei tocmai se bătuseră într-o campanie feroce." "Bill a câștigat, președintele Bush a pierdut. Într-o democrație așa se întâmplă", adăugase ea.