SUA: Furtuna tropicală Isaac a devenit uragan de gradul I

Publicat: 28 08. 2012, 20:16
Meteorologii americani au anunțat că furtuna tropicală Isaac a devenit uragan de gradul I, relatează BBC. Furtuna, cu vânturi de o intensitate care depășește 100 km/h, ar urma să lovească statul Louisiana în...

Meteorologii americani au anunțat că furtuna tropicală Isaac a devenit uragan de gradul I, relatează BBC.

Furtuna, cu vânturi de o intensitate care depășește 100 km/h, ar urma să lovească statul Louisiana în noaptea de marți spre miercuri, la șapte ani după trecerea uraganului Katrina.

Președintele SUA, Barack Obama, a decretat deja starea de urgenţă în Louisiana, unde furtuna a provocat deja pagube importante.

Isaac a traversat până acum și Haiti și Republica Dominicană, lăsând în urmă 24 de morți și pagube mari.