SUA: Stare de urgență în statul Massachusetts după o avertizare de ninsori în nord-estul țării

Publicat: 09 02. 2015, 12:26
Foto: masslive.com

Starea de urgenţă a fost decretată în statul american Massachusetts după ce Serviciul naţional de meteorologie (NWS) a emis un avertisment de ninsori pentru centrul statului New York şi cea mai mare parte a regiunii New England, din nord-estul Statelor Unite, informează CBS Boston.

Guvernatorul statului american Massachusetts, Charlie Baker a luat în considerare interzicerea transporturilor în tot statul, dar a renunţat întrucât anumite regiuni nu se vor confrunta cu ninsori abundente

Și tribunalele vor fi închise luni din cauza condiţiilor meteorologice, astfel încât procesul de selecţie a juraţilor în cazul atentatului de la Maratonul din Boston şi procesul pentru crimă în care este judecat fostul fotbalist Aaron Hernandez vor fi amânate.

NWS a emis avertismente de ninsori valabile până marţi dimineaţă pentru centrul statului New York, vestul munţilor Catskills şi cea mai mare parte a regiunii New England, din nord-estul Statelor Unite.

Aceasta este a treia săptămână consecutivă când regiunea de nord-est a Statelor Unite se confruntă cu o furtună de zăpadă.