Suedia, un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina în valoare de aproape 50 de milioane de dolari

Suedia, un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina în valoare de aproape 50 de milioane de dolari
Kevin Schmid / unsplash.com/

Un oficial suedez a anunțat joi că Suedia va dona Ucrainei arme antitanc și echipamente de deminare în valoare de 500 de milioane de coroane suedeze (49 de milioane de dolari), conform CNN.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului suedez al Apărării, Toni Eriksson, a precizat că echipamentul a fost cerut de guvernul din Ucraina și va fi trimis „cât mai curând posibil”, a declarat el pentru sursa citată.

Suedia va dona Ucrainei arme antitanc și echipamente de deminare în valoare de aproape 50 de milioane de dolari

Conform purtătorului de cuvânt Suedia a donat deja echipamente militare Ucrainei în patru ocazii anterioare. Acesta a mai adăugat că vor oferi și alte arme de sprijin. El a anunțat că Suedia va dona Ucrainei arme antitanc și echipamente de deminare în valoare de 49 de milioane de dolari.

În schimb, purtătorul de cuvânt, Toni Eriksson,  nu a oferit informații despre alte detalii specifice ale echipamentelor pe care Suedia le va oferi Ucrainei.

„Forțele armate suedeze au capacitatea de a rezerva anumite echipamente de apărare pentru o perioadă limitată de timp. Guvernul propune transferul de echipamente de apărare suplimentare în Ucraina sub formă de rachete antinavă Robot 17, puști de lunetă AG 90 și  muniție”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor și al Ministerului Apărării, postat pe portalul oficial al guvernului, citat de unian.

Ajutor suplimentar din partea UE pentru Ucraina

Comisia Europeană a anunțat un nou ajutor suplimentar în valoare de 205 milioane de euro pentru Ucraina, pentru a combate criza umanitară „galopantă” din această țară.

„Acest lucru aduce asistența umanitară totală a UE ca reacție la război la 348 de milioane de euro, din care 13 milioane sunt dedicate Moldovei pentru sprijinirea persoanelor strămutate care sosesc în țară”, a declarat Balazs Ujvari, purtătorul de cuvânt al Comisiei UE pentru buget și resurse umane, ajutor umanitar și management al crizelor, potrivit CNN.

UE a răspuns nevoilor umanitare din Ucraina la 28 februarie cu o finanțare de 90 de milioane de euro, la 10 martie cu 3 milioane de euro pentru Republica Moldova, la 19 aprilie cu 50 de milioane de euro și, astăzi, cu 205 milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`