Surse: Președintele german Frank-Walter Steinmeier plănuia să viziteze Kievul dar nu a fost primit de Zelenski

Publicat: 12 04. 2022, 18:06
Actualizat: 19 04. 2022, 10:35
În imagine: Frank Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a recunoscut că țara sa a făcut mai multe greșeli în raportarea la Rusia lui Putin. Sursă foto: Hepta - DPA Images / Britta Pedersen

Președintele german Frank-Walter Steinmeier plănuia să viziteze miercuri Kievul, însă președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky nu a vrut să-l întâlnească. Steinmeier este considerat unul dintre politicienii germani care în a strâns legături cu Rusia în ultimii ani, scrie Blid.

Frank-Walter Steinmeier, în vizită în Polonia

Războiul în curs din Ucraina va fi în fruntea agendei, când Frank-Walter Steinmeier se va întâlni la Varșovia cu omologul său polonez, Andrzej Duda. Președintele german a fost recent criticat pentru apropierea de Rusia.

Președintele german Frank-Walter Steinmeier a sosit marți la Varșovia, Polonia. Potrivit Biroului Președintelui Federal, vizita este menită să ilustreze faptul că germanii și polonezii stau împreună de partea Ucrainei după ce Rusia și-a invadat vecinul pe 24 februarie.

El era a;teptat să viziteze capitala Poloniei la sfârșitul lunii martie, dar călătoria a fost anulată după ce soția sa, Elke Büdenbender, a fost testată pozitiv cu coronavirus.

Büdenbender își însoțește soțul, iar perechea a fost primită de omologul polonez al lui Steinmeier, Andrzej Duda.

Războiul din Ucraina este așteptat să fie punctul central al călătoriei.

Cuplul se va întâlni și cu refugiați și voluntari ucraineni în Polonia, după ce țara a primit peste 2,6 milioane de oameni care căutau protecție de conflictul din patria lor.