BOMBĂ DE MILIOANE! Un bărbat a găsit un tablou al lui Picasso furat acum 20 de ani

Publicat: 26 03. 2019, 21:51
Foto: TETTEROO / BBC

Un olandez a găsit un tabloul al lui Pablo Picasso care a fost furat în urmă cu 20 de ani, notează BBC. Valoarea picturii este estimată la 25 de milioane de euro.

Bărbatul, pe numele său Arthur Brand, a devenit cunoscut anul trecut, când a dat de urma unui mozaic bizantin care îl reprezenta pe Sfântul Marc, furat în anii 1970. Tot el este cel care a găsit două statui din bronz realizate de sculptorul nazist Joseph Thorak, cunoscute ca „Hitler’s Horses”.

Tabloul ”Buste de Femme (Dora Maar)” a fost pictat de Picasso în 1938 și o înfățișa pe Dora Maar, una dintre iubitele artistului.

Tabloul a fost furat de pe iahtul şeicului saudit Abdul Mohsen Abdulmalik Al-Sheikh, în 1999.

Brand a început să caute opera după ce a auzit că „un Picasso furat de pe un vas” circula în lumea interlopă din Olanda. Când a aflat despre ce e vorba, i-a avertizat pe potențialii cumpărători.

”Doi bărbaţi, reprezentanţi ai unui om de afaceri olandez, m-au contactat spunându-mi că tabloul se află la clientul lor. El nu ştia ce să facă. Credea că Picasso este parte dintr-o tranzacţie legitimă. S-a dovedit că tranzacţia a fost, dar nu şi metoda de plată”, a povestit olandezul.

Bărbaţii i-au adus tabloul la apartamentul său din Amsterdam.