Talibanii din Pakistan avertizează că vor relua atacurile contra serviciilor de securitate

Publicat: 16 04. 2014, 19:50
Foto: evz.ro

Talibanii pakistanezi au anunţat, miercuri, încetarea armistiţiului, însă susţin că vor continua dialogul cu Guvernul de la Islamabad.

Gruparea Tehreek-e-Taliban Pakistan (Mişcarea Talibanilor Pakistanezi – TTP) anunţase în martie o încetare a focului, în scopul impulsionării procesului de pace, relatează AFP.

Însă Consiliul central al TTP („Shura”) a decis miercuri să nu mai prelungească armistiţiul cu serviciile de securitate pakistaneze.

„Au trecut deja şase zile de la expirarea armistiţiului, dar Guvernul de la Islamabad a păstrat tăcerea în legătură cu negocierile… Drept consecinţă, Consiliul central al TTP a decis să nu mai prelungească încetarea focului. Cu toate acestea, negocierile vor continua în mod sincer şi serios”, au comunicat insurgenţii.