O țară europeană a crescut vârsta de pensionare a cetățenilor săi până la 70 de ani. Parlamentul a adoptat legea până în 2040.
Danemarca a decis creșterea vârstei de pensionare. În prezent, oamenii ies la pensie la 67 de ani, dar va crește la 68, în 2030, apoi la 69, în 2035. Decizia vine după ce Danemarca a legat vârsta oficială de pensionare de speranța de viață, conform observatornews.
Această măsură se va aplica tuturor celor care s-au născut după 31 decembrie 1970. Dar, anul trecut, prim-ministrul social-democrat Mette Frederiksen a transmis că principiul scalei mobile se va renegocia.
„Nu mai credem că vârsta de pensionare ar trebui să crească automat”, a spus ea, adăugând că în viziunea partidului său „nu poţi să tot spui că oamenii mai trebuie să muncească un an”.
Măsura a generat nemulțumiri în rândul cetățenilor. Un bărbat de 47 de ani care face acoperișuri spune că poate pentru cei care lucrează la birou situația ar fi diferită, dar pentru cei care au profesii solicitante din punct de vedere fizic, măsură este nepotrivită.
„Noi muncim şi muncim şi muncim, dar nu mai putem continua (…) Am plătit taxele toată viaţa mea. Ar trebui să existe timp şi să fiu cu copiii şi nepoţii”, a declarat bărbatul.
La Copenhaga, în ultimele săptămâni au avut loc proteste din cauza creșterii vârstei de pensionare. Președintele unui sindicat din Danemarca a transmis că propunerea este „total nedreaptă”.
„Danemarca are o economie sănătoasă şi totuşi are cea mai ridicată vârstă de pensionare din UE (…) O vârstă de pensionare mai ridicată înseamnă că (oamenii) îşi vor pierde dreptul la o viaţă de senior demnă”, a afirmat el.
Țările europene au crescut vârstele de pensionare pentru a crește și speranța de viață și pentru a gestiona deficitele bugetare.
În Suedia, vârsta de pensionare este de 63 de ani și în Italia, 67. În Marea Britanie, cei născuți între 6 octombrie 1954 și 5 aprilie 1960, ies la pensie la 66 de ani, dar pentru cei născuți după această data, vârsta de pensionare va crește treptat. În Franța, în 2023 a crescut vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.