Tavolara, cel mai mic regat din lume. Povestea unui loc inedit din Europa (FOTO)

Publicat: 18 03. 2016, 20:20

Insula Tavolara este atât de mică încât nu are nici drumuri și nici hoteluri, iar singura zonă locuită este o fâșie de nisip care se desprinde de la baza stâncilor înalte de 565 de metri, potrivit BBC.

„Probabil că sunt regele care trăiește în cel mai obișnuit mod din lume. Singurul privilegiu de care mă bucur sunt mesele gratuite”, a povestit Tonino pentru BBC.

Insula are și un rege, pe Antonio Bertoleoni. Cunoscut și ca Tonino, bărbatul în vârstă de 83 de ani este proprietarul singurului restaurant din Tavolara și totodată conducătorul celui mai mic regat locuit din lume.

Regatul Tavolara a împlinit recent 180 de ani și este mai vechi decât statul italian cu 25 de ani.

Povestea regatului a început în anul 1807, când stră-stră-străbunicul lui Tonino, pe nume Giuseppe Bertoleoni, a devenit primul om care s-a stabilit pe această insulă.

Curând, Giuseppe și nevestele lui au descoperit că pe insulă trăia o specie bizară de capre sălbatice, ai căror dinți erau galbeni-aurii din cauza algelor și a lichenilor pe care îi mâncau.

„Când a ajuns pe insulă, Carlo Alberto s-a prezentat spunând „Sunt Carlo, regele Sardiniei”. Iar stră-străbunicul meu a răspuns: „Iar eu sunt Paolo, regele din Tavolara”, a povestit Tonino.

În anii care au urmat, vestea despre mica insulă suverană din Mediterana s-a răspândit tot mai departe, iar regatul Tavolara și-a găsit și câțiva aliați. Giuseppe Garibaldi, unul dintre fondatorii Italiei, a devenit unul dintre sfătuitorii de încredere ai familiei Bertoleoni. Iar în 1903, regele Sardiniei Victor Emanuel al II-lea chiar a semnat un acord de pace cu insula Tavolara, locuită la acea dată de 33 de oameni.

„Poate că familia mea a avut un trecut frumos. Însă noi lucrăm din greu și trăim simplu, la fel ca toți oamenii”, a explicat Tonino.

Când nu pescuiește și nici nu se ocupă de grădina din fața bungaloului său, regele din Tavolara are grijă de restaurantul său alături de nepoți, prinde pește sau aduce turiști din portul San Paolo cu un mic feribot.

Turiștii vin acum în zonă ca să facă scufundări, să înoate cu țestoasele și să mănânce bunătățile locale.