Taxele de roaming vor fi eliminate începând din vară. Utilizatorii nu vor mai fi taxați în plus dacă vor telefona, vor trimite sms-uri sau vor folosi internetul într-un alt stat UE

Publicat: 06 04. 2017, 17:02
foto: dcnews.ro

Parlamentul European a decis eliminarea taxelor de roaming, iar utilizatorii potsă se bucure în voie de folosirea telefonului mobil fără să fie taxați suplimentar.

Această decizie a fost aprobată de eurodeputați cu 549 de voturi pentru, 27 de voturi contra și 50 de abțineri.

Taxele de roaming vor fi eliminate pe data de 15 iunie 2017, ceea ce va permite utilizatorilor să telefoneze, să trimită mesaje și să folosească internetul, nefiind taxați în plus decât în țara lor. Această măsură se aplică în statele din Uniunea Europeană.

'Este o mare victorie pentru consumatorii europeni. Putem sărbători acum faptul că de la 15 iunie nu vor mai fi taxe de roaming. Utilizatorii care vor călători prin Europa vor putea verifica e-mailul, utiliza hărți, încărca fotografii pe rețelele sociale, vor putea telefona și trimite SMS-uri acasă fără costuri suplimentare', a declarat eurodeputata finlandeză Miapetra Kumpula-Natri, potrivit Agerpres.