Tensiuni în Rusia: Poliția a descins în sediul de campanie al lui Aleksei Navalnîi. Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost arestat
UPDATE:Aleksei Navalnîi a fost arestat duminică, după ce s-a alăturat susținătorilor săi, care protestau împotriva președintelui Rusiei, informează The Guardian. "Tocmai m-au arestat. Nu are nicio importanţă. Veniţi pe Ţverskaia. Nu aţi venit aici pentru mine, ci pentru voi şi viitorul vostru", a scris Navalnîi pe o rețea socială.
Poliția rusă a pătruns duminică dimineață în sediul de campanie de la Moscova al lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, informează Reuters. Mai mulți angajaţi ai organizaţiei înfiinţate de opozantul rus, Fondul de luptă Anticorupţie (FBK), precum şi susţinători ai lui Navalnîi au fost interogați și arestați.
Potrivit unor susținători ai acestuia, descinderea a dus la întreruperea unei transmisiuni în direct a manifestațiilor din estul țării. Polițiștii a declarat că voiau să să verifice informaţiile potrivit cărora în biroul din Moscova al opozantului rus s-ar afla o bombă, a precizat Roman Rubanov, un apropiat al lui Navalnîi.
Sute de susţinători ai opozantului lui Vladimir Putin participă duminică la proteste în întreaga ţară. Acestia le cer autorităților să boicoteze alegerile prezidenţiale din 18 martie, în care Vladimir Putin este considerat marele favorit.
Autorităţile electorale din Rusia au respins candidatura lui Aleksei Navalnîi la scrutinul prezidențial din cauza unei condamnări anterioare pentru infracţiuni financiare, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare.