Teorii ale conspiraţiei în Franţa după atacul sângeros de la Strasbourg: Evenimentul îl favorizează pe Macron pentru că distrage atenţia de la proteste
Un atac armat sângeros a avut loc marţi seară în estul Franţei la Strasbourg. Cel puţin 3 persoane au murit şi alte 12 au fost rănite după ce un bărbat de 29 de ani a deschis focul în Târgul de Crăciun. Acesta nu a fost capturat până la această oră.
Numeroase suspiciuni de complot şi teorii ale conspiraţiei au început să circule în Franţa ca urmare a acestui atac. Mai multe voci au remarcat că acest atac „îi prinde bine” Macron care va face „intenţionează să deturneze atenţia francezilor” şi vrea astfel să „împiedice actul 5” al „vestelor galbene”, conform ziare.com
Una din argumentele cu care internauţii susţin acuzaţii de complot este un tweet pe acest subiect, al prefectului regiunii, care ar fi fost publicat marţi dimineaţă. Acest decalaj orar este însă explicat printr-o tehnică simplă care ţine de o problema referitoare la fusul orar pe Twitter, scrie nouvelobs.com.
Aceste teorii vin în contextul în care atacul are loc la o zi după ce Emmanuel Macron a ieşit public cu noi promisiuni, printre care mărirea salariului minim cu 100 de euro, în încerarea de a calma furia francezilor care au ieşit trimp de 4 săptămâni în stradă şi au protestat violent.
În urma atentatului de marţi seara din Strasbourg, ministrul de Interne, Christophe Castaner, a ridicat nivelul planului Vigipirate la „urgenţă atentat”, ceea ce ar putea să creeze probleme celor care vor dori în weekend să protesteze.