The Times: Joe Biden a dat undă verde Israelului pentru invazia terestră în Fâșia Gaza
Joe Biden i-a dat lui Benjamin Netanyahu undă verde pentru invazia terestră așteptată de Israel în Gaza, potrivit The Telegraph.
În timpul vizitei sale de șapte ore în Orientul Mijlociu, președintele SUA i-a spus liderului israelian într-o discuție cu ușile închise că sprijină planurile țării de a lansa ofensiva pentru „eradicarea Hamas”.
Dar liderul democrat l-a îndemnat pe Netanyahu să mențină o oarecare reținere în timpul invaziei terestre.
El a asigurat, de asemenea, un acord pentru ca ajutorul SUA să fie livrat Palestinei pentru cetățeni. Biden a anunțat ulterior că Egiptul a fost de acord să permită 20 de camioane cu ajutor umanitar să intre în Gaza, urmând să fie trimise mai multe dacă nu vor fi confiscate de Hamas.
În cadrul discursului său de la Tel Aviv, Joe Biden a declarat că SUA „susțin fără echivoc protejarea vieții civile în timpul conflictului”.
„Oamenii din Gaza au nevoie de alimente, apă, medicamente, adăpost”, a mai adăugat el.
„Astăzi am cerut cabinetului israelian, cu care m-am întâlnit (…) în această dimineață, să fie de acord cu furnizarea de asistență umanitară vitală pentru civilii din Gaza, pe baza înțelegerii că vor exista inspecții și că ajutorul ar trebui să ajungă la civili și nu la Hamas”, a declarat președintele american Joe Biden, în cadrul vizitei de la Tel Aviv.
„Israelul a fost de acord ca asistența umanitară să poată începe să se deplaseze din Egipt către Gaza”, a subliniat Biden.