"Toţi musulmanii mă sperie. În plus, toţi sunt terorişti!" Campanie şocantă în Franţa împotriva rasismului şi antisemitismului (VIDEO)

Publicat: 24 03. 2016, 09:48

În Franţa, săptămâna aceasta este consacrată combaterii rasismului şi antisemitismului. Până pe data de 28 martie, sunt prevăzute de 300 de spectacole, dezbateri și expoziţii, în scopul sensibilizării publicului, potrivit rfi.ro.

Sub #TousUnisContrelaHaine, tradus „Toţi uniţi contra urii de rasă”, guvernul de la Paris a realizat 6 filmuleţe-şocante cu agresiuni inspirate din fapte reale. La începutul fiecărui filmuleţ, este un avertisment:„Atenţie, cuvintele şi imaginile ce urmează pot şoca”, iar finalul celor 6 spoturi se termină brusc cu acelaşi mesaj:„Actele anti-musulmane / Antisemitismul / Rasismul încep cu cuvinte şi se termină cu scuipături, lovituri şi sânge”.

Campanie în Franța

#DIRECT_ONE_4970r3#

Sunt filmate scene de violență împotriva anumitor comunități, confesiuni sau minorităţi vizibile.

Unul dintre filmulețe ilustrează o sinagogă pe care este inscripţionată sloganul„Moarte evreilor”.

Pe fondul sonor auzim comentarii rasiste, dar aparent banale: „Uite, evreii, e adevărat, controlează totul: mass-mediile, băncile, şi în plus sunt plini de bani.Si ce-i mai tare e că reuşesc mai departe să se prezinte pe post de victime”

Pe mine, toţi musulmanii ăştia mă sperie. Dacă nu facem nimic, în 20 de ani Franţa va fi musulmană.In plus, toţi sunt terorişti”, este un alt comentariu.

Cele 6 spoturi sunt difuzate până pe 10 aprilie pe canalele de televizune publice si evident pe reţelele sociale.

Franța, campanie-șoc

#DIRECT_ONE_x6903j#

Cele mai multe agresiuni contra comunităţii musulmane au fost înregistrate imediat după atentatele din 7 ianuarie şi 13 noiembrie 2015.

Campania are scopul de sensibiliza și de a trezire la realitate opinia publică în faţa unor acte tot mai des întâlnite.

Franța interzice prin lege rasismul şi antismeitismul sub orice forme. De exemplu, o injurie rasistă publică este pedepsită cu până la 6 luni închisoare şi 22.500 de euro amendă.