Trafic feroviar perturbat în Franța, din cauza unei greve organizate de sindicate

Publicat: 26 04. 2016, 13:02
Foto:chb44.com

Traficul liniilor Societăţii Naţionale franceze de Căi Ferate a fost grav perturbat din cauza unei greve organizate de sindicate din cadrul companiei, informează B1 TV.
Sindicaliştii vor astfel să exercite presiuni în negocierile în curs legate de condiţiile de muncă ale lucrătorilor feroviari.

Astfel, aproximativ două treimi din cursele interne au fost anulate sau amânate, în timp ce circulaţia s-a menţinut în condiţii aproape normale pe liniile internaţionale majore.

Societatea Naţională franceză de Căi Ferate a trimis peste 500.000 de SMS-uri clienţilor pentru a-i preveni în legătură cu întreruperile de circulaţie. Aceasta este a treia grevă din ultimele două luni a sindicatelor căilor ferate din Franţa.