Traian Băsescu participă la funeraliile fostului preşedinte ceh Vaclav Havel
Preşedintele Traian Băsescu participă, vineri, la funeraliile fostului preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, la care sunt aşteptaţi să ajungă mai mulţi şefi de stat europeni. Potrivit evz.ro, slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Sf. Vitus din Praga.
O ceremonie în memoria fostului lider ceh Vaclav Havel a avut loc miercuri la Castelul din Praga, unde s-au reunit mii de oameni. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Havel, care în ultimele două zile s-a aflat la aşa numita „Prague Crossroads”, o fostă biserică transformată în sală de şedinte pentru Havel şi asistenţii să, va fi adus în Sala Vladislav din Castelul Praga.
Populaţia este aşteptată să însoţească cortegiul funerar. Vaclav Havel va fi înmormântat vineri în cavoul familiei, în cimitirul Vinohrady.
Președintele Traian Băsescu a semnat luni în cartea de condoleanțe deschisă la Amabasada Cehiei, în memoria lui Vaclav Havel. Șeful statului a declarat atunci că odată cu încetarea din viață a fostului președinte ceh, Europa de Est pierde multe. În opinia președintelui, „Europa de Est îi datorează totul” lui Havel.
„Cred că încetarea din viață a lui Havel este o pierdere pentru toți și este un moment de reflecție. Odată cu ideile lui, consolidate prin solidaritate, toată lumea a devenit mai sigură, iar cel puțin noi din Europa de Est îi datorăm mult„, a spus luni Traian Băsescu.
Fost preşedinte al Cehoslovaciei, apoi al Cehiei, Vaclav Havel, a murit duminică dimineaţă, la vârsta de 75 de ani, din cauza unei probleme pulmonare. Havel a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. Fostul președinte ceh suferea și de bronşită cronică și avea probleme cardiace.
Vezi AICI imagini de la ceremonia din Praga