Trei proceduri de infringement în care este vizată România, anunțate de Comisia Europeană
Comisia Europeană a început alte trei proceduri de infringement împotriva România. Este vorba despre neîndeplinirea obligației de a pune în aplicare normele Uniunii Europene în materie de protecție consulară, scrie Hotnews.
“Cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a solicita ajutor din partea ambasadei sau a consulatului altei țări din UE dacă se află în situația de a avea nevoie de consiliere sau asistență într-o țară din afara Uniunii unde nu există o ambasadă sau un consulat al propriei lor țări. Directiva stabilește norme cu privire la situațiile și modalitățile prin care cetățenii UE aflați într-o țară din afara UE au dreptul de a solicita asistență din partea ambasadelor sau consulatelor altor state membre ale UE, cu privire la modul în care statele membre ale UE ar trebui să își coordoneze asistența și să acopere costurile aferente”, scrie sursa citată.
Această procedură vizează și austria.
De asemenea, România este vizată în în legătură cu transpunerea integrală a celei de a doua Directive privind serviciile de plată.
Țara noastră nu a transpus directivacare interzice suprataxarea, și anume perceperea de taxe suplimentare pentru plățile efectuate cu carduri de credit sau de debit de consum, atât în magazine, cât și online, deși statele membre au convenit să facă acest lucru până la 13 ianuarie 2018.
O a treia procedură are în vedere măsuri suplimentare în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 26 de state membre, inclusiv România, pentru a asigura punerea în aplicare integrală a normelor UE privind recunoașterea calificărilor profesionale.
“Profesioniștii din cadrul pieței unice a UE pot să se deplaseze dincolo de frontiere și să-și exercite profesia sau să presteze servicii în alte state membre. UE a instituit norme care să le permită profesioniștilor, cum ar fi doctorii sau arhitecții, să beneficieze de recunoașterea calificărilor lor profesionale într-un alt stat membru. Directiva privind calificările profesionale (Directiva 2013/55/UE) a fost modernizată în 2013 și a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 18 ianuarie 2016.”, arată sursa citată.