Trei români suspectaţi de trafic de persoane către Marea Britanie au fost arestaţi

Publicat: 28 07. 2015, 10:08
Foto: rockfm.co.uk

Trei români au fost arestați la Preston într-o operațiune a poliției. Ei sunt suspectați de trafic de persoane către Marea Britanie în vederea exploatării sexuale, informează BBC News.

Forţe de ordine din cadrul Poliţiei Lancashire, în nord-vestul Angliei, au efectuat percheziţii la o adresă de pe Longworth Street. 60 de ofiţeri şi membri ai personalului au luat parte la operaţiune. La această adresă au fost găsite patru femei, despre care se crede că au fost aduse din România.

”Această zonă a activităţii poliţiei este complexă, iar identificarea traficului de persoane/sclaviei moderne poate fi dificilă. (…) Grupări criminale organizate se află, în multe cazuri, în spatele traficului de persoane către Marea Britanie, iar ele ţintesc unele dintre cele mai vulnerabile persoane din societatea noastră”, a declarat inspectorul Paul McLernon, din cadrul Poliţiei Lancashire. Victimele traficului de persoane au fost încurajate să contacteze poliția.

Bărbații arestați au vârstele de 33, 35 și respectiv 42 de ani.