Tribut pe Twitter pentru polițistul musulman ucis în atacul terorist: „Eu nu sunt Charlie, sunt Ahmed, polițistul ucis” (FOTO)
Oamenii din întreaga lume i-au adus un tribut și lui Ahmed Merabet, unul dintre cei doi poliţişti ucişi miercuri, alături de zece jurnalişti, în atacul sângeros de la sediul ziarului satiric Charlie Hebdo.
Poliţistul de 42 de ani era musulman şi a fost ultimul ucis, în timp ce patrula pe un bulevard din apropierea sediului ziarului.
La scurt timp după ce mesajul #JeSuisCharlie a fost preluat la nivel global, în semn de recunoștință pentru victimele atacului de la revista Charlie Hebdo, pe internet a apărut și hashtag-ul #JeSuisAhmed, ca tribut pentru polițistul musulman ucis.
Numeroși internauți au refuzat mesajul de solidaritate #JeSuisCharlie, spunând că nu se simt reprezentanți de caricaturile exagerate și defăimătoare, însă plâng moartea polițistului care a murit la datorie.