Donald Trump nu renunță: A mai publicat o imagine făcută cu AI în care apare lângă Iisus. Cum arată poza și ce mesaj a transmis

Donald Trump nu renunță: A mai publicat o imagine făcută cu AI în care apare lângă Iisus. Cum arată poza și ce mesaj a transmis
Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Pool/ABACA

Trump a publicat iar o poză cu Iisus. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a stârnit din nou controverse în mediul online, după ce a redistribuit o imagine generată cu ajutorul inteligenței artificiale în care apare îmbrățișat de Iisus. Postarea, publicată pe platforma sa Truth Social, a fost preluată inițial de pe X, unde fusese distribuită de un susținător.

Alături de imagine, Trump a scris: „Lunaticii radicali de stânga s-ar putea să nu aprecieze acest lucru, dar mie mi se pare destul de frumos!!! Președintele DJT”.

Trump a publicat iar o poză cu Iisus. Ce s-a întâmplat anterior și de ce au apărut reacții negative

Reacțiile nu au întârziat să apară, mai ales că episodul vine la doar câteva zile după o altă postare controversată. Luni, Donald Trump publicase o imagine generată cu AI în care era reprezentat chiar el în ipostaza lui Iisus.

Sursa foto: Truth Social / @realDonaldTrump

În acea imagine, liderul de la Casa Albă apărea purtând o mantie roșie și „vindecând” un bolnav, în timp ce pe fundal erau reprezentate simboluri americane precum soldați înaripați, avioane de luptă, focuri de artificii și Statuia Libertății.

Ce declarații a făcut Trump despre Papa Leon al XIV-lea

Controversa a fost amplificată și de declarațiile recente la adresa liderului Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea.

Donald Trump a lansat un atac dur, afirmând că nu crede că acesta „face o treabă prea bună” și că „este o persoană foarte liberală”, îndemnându-l totodată să „nu mai facă pe plac Stângii Radicale”.

De ce a fost ștearsă postarea inițială

Prima imagine, în care Donald Trump era prezentat ca Iisus, a fost ulterior ștearsă de pe contul său de Truth Social. Decizia a venit după ce au apărut mai multe reacții critice inclusiv din partea propriei baze de susținători. Mai mulți membri ai curentului conservator MAGA au catalogat postarea drept „dezgustătoare” și „blasfemiatoare”, semn că reacțiile negative nu au venit doar din zona adversarilor politici.