LIVE Trump, Zelenski și liderii europeni, la masa negocierilor. Trump: „Trebuie să discutăm și despre posibile schimburi de teritorii / Putin acceptă garanții de securitate pentru Ucraina” (VIDEO, FOTO)

LIVE Trump, Zelenski și liderii europeni, la masa negocierilor. Trump: „Trebuie să discutăm și despre posibile schimburi de teritorii / Putin acceptă garanții de securitate pentru Ucraina” (VIDEO, FOTO)
Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Pool

UPDATE: Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a felicitat pe Donald Trump pentru că a „ieșit din impasul” cu Vladimir Putin, „inițiind dialogul”. Rutte a mai spus că e „cu adevărat crucial” faptul că Trump se declară „dispus să participe” la garanțiile de securitate pentru Ucraina.

„E foarte bine să auzim că lucrăm la garanțiile de securitate, garanții de securitate de tipul articolului 5” din Tratatul NATO, a declarat, la rândul său, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Iar președintele francez Emmanuel Macron a spus că, deși o întâlnire Trump – Zelenski – Putin e importantă, va fi necesară și o reuniune „cvadrilaterală” deoarece „când vorbim despre garanții de securitate, vorbim despre securitatea întregii Europe”.

În paralel, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a transmis că Rusia „respinge categoric” orice scenariu care prevede prezența unui contingent militar al NATO în Ucraina.

UPDATE: Trump, Zelenski și cei șapte lideri europeni au făcut fotografia oficială de la Casa Albă, apoi au început negocierile.

Trump a dat ca sigură trilaterala cu Zelenski și Putin și a repetat că-l va suna pe Putin după negocierile de azi.

„Cred că azi vom ajunge la o rezoluție privind aproape toate aspectele, inclusiv, probabil, securitatea”, a mai declarat Trump, aflat la masă cu liderii europeni.

Sursa foto: Hepta – Abaca Press / Pool

Președintele SUA a punctat apoi că acum vor discuta „cine ce va face”.

„Cred că, într-un gest foarte important, Putin a fost de acord ca Rusia să accepte garanții de securitate pentru Ucraina”, a continuat el.

Sursa foto: Hepta – Abaca Press / Pool

Pe de altă parte, Donald Trump a adăugat: „Trebuie să discutăm și despre posibile schimburi de teritorii, ținând cont de linia frontului”.

UPDATE: Discuțiile publice dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval s-au încheiat și urmează cele în spatele ușilor închise.

UPDATE: „Cred că, dacă totul merge bine azi, vom avea o întâlnire tripartită și cred că vor exista șanse rezonabile de a pune capăt războiului când vom avea această întâlnire”, a declarat Donald Trump, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Acesta a mai precizat că Ucraina va beneficia de garanții de securitate, inclusiv din partea SUA.

„Vor fi ajutați pe partea de securitate, vor primi mult ajutor. Va fi bine. Ei sunt în prima linie de apărare, că se află acolo, dar îi vom ajuta și noi. Vom fi implicați când va fi nevoie”, a mai spus Trump fără să explice în ce anume va consta acest ajutor.

La rândul său, Volodimir Zelenski a insistat că Ucraina chiar își dorește pacea și că rolul europenilor și al americanilor este esențial: „Trebuie să oprim acest război pentru a opri Rusia și avem nevoie de sprijinul americanilor și europenilor. Vom face tot posibilul! Suntem un popor puternic și că am susținut ideea președintelui Trump de a opri acest război”.

Zelenski a mai afirmat că e pregătit pentru trilaterala cu Putin.

Amândoi au precizat că acum American nu mai dă arme Ucrainei, ci îi vinde prin intermediul Europei.

„Îi iubesc pe ucraineni, îi iubesc și pe ruși, îi iubesc pe toți. Vreau să pun capăt acestui război!”, a mai declarat Donald  Trump, repetând de mai multe ori că el „a rezolvat” șase războaie în șase luni.

Totodată, președintele american a spus că nu e nevoie de un armistițiu prealabil pentru a se ajunge la pace: „Știu că ar fi bine să existe, dar înțeleg și strategic de ce una dintre părți nu ar dori acest lucru. Dacă se încheie un armistițiu, ei reconstruiesc, reconstruiesc și reconstruiesc, iar poate că nu vor asta”.

Preşedintele american a mai adăugat că Vladimir Putin „aşteaptă” telefonul său când va termina aceste întâlniri.

UPDATE: A început întâlnirea dintre Trump și Zelenski.

Chiar Trump l-a primit pe Zelenski la Casa Albă. Președintele SUA a arătat către costumul omologului ucrainean și au zâmbit amândoi.

Sursa foto: Hepta – Zuma Press / Yuri Gripas – Pool via CNP
Sursa foto: Hepta – Zuma Press / Yuri Gripas – Pool via CNP

Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru mediere și i-a înmânat o scrisoare de la soția sa, prima doamnă Olena Zelenska, amintind că și prima doamnă a Americii, Melania Trump, i-a dat o scrisoare lui Putin prin intermediul președintelui Trump.

Aflat în Biroul Oval, președintele Ucrainei a declarat: „Vă mulțumesc foarte mult, dle președinte, vă mulțumesc pentru invitație, vă mulțumesc foarte mult pentru eforturile dvs de a opri uciderile și de a pune capăt acestui război. Mulțumesc soției dvs, prima doamnă a SUA. Ea a semnat o scrisoare adresată lui Putin despre copiii noștri răpiți”.

La rândul său, Trump a ținut să repete că din cauza predecesorului său, Joe Biden, există acest război: „Dacă eu aș fi fost președinte, războiul nu ar fi fost niciodată”.

„Poporul Ucrainei suferă, e timpul să se facă pace, iar pacea să dureze, să nu ne trezim iar cu același nenorocire. Lumea a obosit… Putin, Zelenski, noi toți vrem pace”, a continuat acesta.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și mai mulți alți lideri europeni sunt primiți astăzi la Casa Albă de către președintele american Donald Trump, la trei zile după summitul din Alaska dintre Trump și dictatorul rus Vladimir Putin.

Trump va discuta întâi, față în față, cu Zelenski despre pretențiile pe care le are Putin pentru a pune capăt războiului.

Ulterior, la negocierile dintre cei doi se vor alătura mai mulți lideri europeni: Emmanuel Macron (președintele Franței), Georgia Meloni (premierul Italiei), Alexander Stubb (președintele Finlandei), Keir Starmer (premierul Marii Britanii), Friedrich Merz (cancelarul Germaniei), Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene) și Mark Rutte (secretarul general al NATO).

Trump i-a transmis deja lui Zelenski că poate încheia războiul „aproape imediat” dacă renunță la Crimeea și la aderarea Ucrainei la NATO.

„Numai forţa poate constrânge Rusia la pace, iar preşedintele Trump dispune de această forţă”, a transmis, în schimb, președintele ucrainean.

Știre în curs de actualizare