Donald Trump a anunțat uciderea potențialului înlocuitor al lui Baghdadi în fruntea Statului Islamic

Publicat: 29 10. 2019, 17:04
foto: hepta.ro.

Președintele Donald Trump a anunțat marți că armata americană a ucis persoane care era văzută drept succesorul lui Abu Bakr al-Baghdadi în fruntea grupării teroriste Statul Islamic.

„Tocmai s-a confirmat că succesul numărul unu al lui Abu Bakr-Baghdadi a fost lichidat de către trupele americane. Cel mai probabil ar fi luat poziția principală. Acum este și el mort”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Trump nu a specificat la cine se referă, dar Statele Unite a confirmat luni uciderea lui Abu al-Hassan al-Muhajir, purtăturul de cuvânt și una din cele mai de vârf figuri din cadrul organizației teroriste.

Reamintim că, duminică, Donald Trump a anunțat uciderea lui Baghdadi în cadrul unei operațiuni a forțelor speciale americane.

Un oficial înalt din Departamentul de Stat a confirmat oficial luni uciderea lui al-Muhajir în cadrul unei operațiuni separate. Forțele kurde YPG au anunțat duminică uciderea acestuia într-o misiune alături de forțele americane din nordul Siriei.