Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat luni, pentru B1 TV, declarațiile președintelui american Donald Trump, potrivit cărora el are metode să ocolească legea pentru a obţine şi un alt treilea mandat la Casa Albă.
„Știți ce dorește el acum, dna Chiriac? El dorește să-și anexeze Constituția SUA, așa cum dorește să anexeze Groenlanda, mai mult sau mai puțin prin forță. Asta vrea acum. Pe linia asta de anexări, vrea să anexeze Canada, vrea să anexeze Groenlanda și vrea să-și anexeze lui, Donald I, în domeniul coroanei, America! Ăsta e al treilea mandat al lui Trump!”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV:
Amintim că președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea de a candida pentru un al treilea mandat, care este interzis de Constituția SUA în temeiul celui de-al 22-lea amendament.
„Nu glumesc”, a spus Trump la NBC News, când i s-a cerut să clarifice. „Dar nu sunt – este mult prea devreme să mă gândesc la asta”.
Când a fost întrebat dacă i s-au prezentat planuri pentru a-i permite să obțină un al treilea mandat, Trump a spus: „Există metode prin care ai putea face asta”.