Trupa U2 şi compania Apple, în pericol de a fi interzise în Rusia: Un politician din Duma de Stat aduce acuze de răspândire a ”propagandei gay” (VIDEO)
Trupa U2 şi compania Apple ar putea fi interzise în Rusia. Asta din cauza ultimului album „Songs Of Innocence”, informează B1 TV.
Un politician din Duma de Stat a acuzat celebra formaţie de răspândirea „propagandei gay” şi a cerut o investigație atât în cazul formației, cât și a companiei Apple, cea care a distribuit materialul discografic.
Alexander Starovoitov, un politician din Duma de Stat rusă a acuzat celebra formaţie de răspândirea „propagandei gay” în rândul minorilor, prin intermediul celui mai recent album al trupei, „Songs Of Innocence”.
Deputatul care reprezintă partidul de dreapta LDPR , crede că firma Apple este vinovată pentru transmiterea unor mesaje de promovare cu conținut ilegal.
ŞI asta pentru că firma a distribuit gratuit cel mai recent album al trupei U2 tuturor celor 500 de milioane de utilizatori din întreaga lume ai magazinului online iTunes.
Într-un interviu, din The Guardian, Starovoitov spune că albumul celor de la U2, care îl prezintă pe bateristul formației, Larry Mullen Jr., îmbrățișându-l pe fiul său, Elvis, în timp ce ambii sunt în bustul gol, promovează relațiile sexuale între bărbați.
Dacă Apple va fi găsită vinovată, ar putea fi forțată să-și înceteze activitatea în Rusia până la 90 de zile sau să plătească o amendă de un milion de ruble care înseamnă 13.000 de lire sterline.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf