Tsipras, apel la UE: Afluxul de imigranți în Grecia este dincolo de ceea ce infrastructura statului nostru poate gestiona

Publicat: 07 08. 2015, 16:13
Foto: greekreporter.com

Infrastructura Greciei nu permite gestionarea problemei miilor de imigranți care ajung pe țărmurile sale din zone devastate de război, precum Siria și Afganistan, potrivit premierul grec, Alexis Tsipras, care a făcut un apel vineri, la ajutorul Uniunii Europene, relatează Reuters.

”Este timpul acum de a vedea dacă Uniunea Europeană este o Uniune a solidarității sau o Uniune în care fiecare încearcă să-și apere granițele”, a declarat Tsipras după o reuniune ministerială consacrată problemei afluxului de imigranți.

”Afluxul de imigranți în Grecia este dincolo de ceea ce infrastructura statului nostru poate gestiona. Avem probleme importante cu care ne confruntăm și de aceea am cerut ajutor din partea UE”, a completat acesta.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a făcut apel mai înainte la Grecia să pună capăt ”haosului total” din insulele sale mediteraneene, unde au debarcat mii de imigranți.
Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să facă, de asemenea, mai mult pentru a împărți povara imigrației cu Grecia, unde 50.000 de imigranți au sosit numai în iulie, a declarat Vincent Cochetel, director al UNHCR pentru Europa, după ce a vizitat insulele grecești Lesbos, Kos și Chios.

Atena negociază în prezent cu Uniunea Europeană și cu Fondul Monetar Internațional un al treilea împrumut de 86 miliarde de euro pentru a preveni un colaps financiar. În acest context, ea nu poate face față presiunii crescânde din partea miilor de refugiați, lipsiți de mijloace financiare, după ce și-au părăsit țara din cauza războiului și a sărăciei.